Batalia pentru Guadalcanal

"Între devastatorul atac executat prin, surprindere la 7 decembrie 1941 de Japonia asupra Pearl Harbor-ului şi capitularea ei, cu aproape patru ani mai, târziu, în golful Tokyo, Statele Unite au purtat de fapt două războaie, la mare distanţă unul faţă de altul şi total diferite. Unul dintre ele a fosl continental, celălalt oceanic. Cartea aceasta este povestea unei bătălii decisive din cadrul războiului oceanic.
Lupta pentru stăpânirea depărtatei insule acoperite de junglă, pe care japonezii o numeau Guadarukanaru, a captivat imaginaţia americană, aşa cum puţine alte bătălii ale celui de-al doilea război mondial au făcut-o. În fiecare an, bărbaţii care au luptat acolo, pe pământ, în spaţiul aerian de deasupra, ori pe mările dimprejur, se întrunesc să comemoreze această primă bătălie dintr-o serie de bătălii crâncene pe lungul drum spre Imperiu şi reevocă, din „cupele spumegânde”, faptele de arme ale lor şi ale prietenilor lor. Vandegrift, Halsey, Callaghan, Joe Foss, Marion Carl, Gerry Thomas, Vouza (acum Sir Jacob Vouza), Mitch Paige, „Mike Roşcatul“ Edson, Martin Clemens, Kelly Turner, Twining şi Puller sunt nume insistent rememorate.
Acolo, într-o bătălie crâncenă care a durat luni de zile, ostaşii americani au stăvilit ofensiva din Pacific a Japoniei imperiale; ei au impus unei armate, care se considera ea însăşi invincibilă, umilinţa unei amare înfrângeri şi retrageri şi au cucerit supremaţia aeriană şi asupra mărilor.
Sute din aceşti bărbaţi merg acolo în fiecare an, pentru a rememora zilele acelea vitale şi a aduce prinosul lor camarazilor care au murit. Japonezii vizitează, de asemenea, şi ei câmpurile de bălaie de pe insula singuratică numită de oamenii lor, care au luptat acolo, „Insula Morţii”, pentru a aduce un prinos similar camarazilor lor căzuţi. Şi aşa, inamicii de moarte de odinioară se întâlnesc azi în acelaşi loc, cu acelaşi scop. Acum, se întâlnesc în timp de pace."
--SAMUEL B. GRIFFITH II
General de brigadă (în retragere) din Corpul de Infanterie Marină al S.U.A.